CEC Bank continuă demersul de susținere a economisirii prin lansarea unui nou depozit în lei, destinat persoanelor fizice, cu o dobândă fixă competitivă de 6,10% pe o perioadă de 5 luni.
Noua ofertă este valabilă în perioada 10 iunie – 29 august 2025, în cadrul unei campanii speciale derulate de bancă. Rata dobânzii de 6,10% se aplică doar pentru prima scadență a depozitului constituit pe termenul de 5 luni. După această perioadă, dacă nu este retras, depozitul va fi prelungit automat în condițiile standard de dobândă disponibile la data reînnoirii.
„CEC Bank a încurajat mereu economisirea, acest proces fiind unul dintre pilonii pe care se sprijină educația financiară. (…) Cu această nouă ofertă, continuăm să fim alături de clienți și să-i sprijinim pentru a avea un traseu financiar echilibrat”, a declarat Adina Călin, directorul Direcției Produse și Servicii Bancare din cadrul CEC Bank.
Detalii despre noul depozit:
- Valută: lei
- Dobândă: 6,10% fixă (valabilă doar pentru prima scadență)
- Termen: 5 luni
- Sumă minimă: 1.000 de lei
- Constituire: în sucursale, prin Mobile Banking sau Internet Banking
Depozitul poate fi accesat atât în rețeaua națională de peste 1.000 de unități CEC Bank, cât și online, prin platformele digitale ale băncii – aplicația CECapp și magazinul virtual CEC_IN.
CEC Bank – tradiție și modernizare
Cu o istorie ce datează din 1864, CEC Bank este una dintre cele mai longevive instituții financiare din România. În prezent, banca oferă o gamă completă de servicii financiare dedicate persoanelor fizice, întreprinderilor mici și mijlocii și marilor corporații, folosind canale variate de distribuție, atât fizice cât și digitale.
Vezi și CEC Bank finalizează implementarea proiectului E-Factoring
Mai multe informații despre acest produs sau alte servicii CEC Bank pot fi obținute în unitățile băncii, prin serviciul suport clienți (tel. 0.800.800.848) sau online, pe site-ul oficial www.cec.ro.
Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile