„Lovitura de stat cu ruj” este numele dat scandalului de către presa din Brazilia, după ce o femeie a fost trimisă după gratii fiindcă a folosit produsul cosmetic pentru a scrie un mesaj ofensator în timpul revoltelor din ianuarie 2023.
În vârstă de 39 de ai, de meserie coafeză, Debora Rodrigues a fost o susținătoare a fostului președinte, Jair Bolsonaro, participând activ la manifesațiile de după înfrângerea suferită de acesta la alegerile din 2022. Atunci, fanii lui Bolsonaro au atacat clădiri guvernamentale, iar
Rodriguez fost condamnată pentru mai multe infracțiuni contra ordinii pubice.
Unul dintre cei cinci judecători din complet, Cristiano Zanin, a spus că femeia a fost arestată într-o anchetă mai amplă, care a investigat un presupus complot pentru comiterea unei lovituri de stat, avându-l ca țintă pe președintelui Lula da Silva, ales cum 3 ani.
Printe capetele de acuzare, Debora Rodriguez a avut distrugerea proprietății, tentativă de lovitură de stat și apartenență la o organizație criminală.
„Ai pierdut, idiotule”
Acesta este mesajul pe care coafeza l-a scris pe statuia Justiției din fața Curții Supreme. Ulterior, a declarat că a fost „o bună cetățeană”, în fața instanței de judecată:
„Am fost la proteste și nu mi-am imaginat că vor fi atât de turbulente. Nu am făcut niciodată nimic ilegal în viața mea”, a spus Rodriguez, adăugând că își regretă acțiunile.
Nu l-a impresionat însă pe judecătorul Alexandre de Moraes, cel care prezidează cazul, și care consideră că ea s-a aliat „în mod conștient și voluntar” cu demonstranții împotriva guvernului brazilian.
Amintim, în luna februarie, un videoclip despre Debora Rodrigues a devenit viral pe rețelele sociale, iar în martie Jair Bolsonaro a difuzat o postare în care cere amnistie pentru participanții la revolte.
La rândul său, fostul președinte se luptă cu acuzații pentru presupusa tentativă de lovitură de stat, iar dacă va fi găsit vinovat riscă peste 40 de ani după gratii.
Sursă Informateca.ro: Sursa ta de informații actualizate și credibile