Multe firme au aflat de e-Transport abia când au primit notificări sau control. Întrebarea practică este simplă: ce transporturi se declară, concret, în sistem? În rândurile de mai jos găsești regulile actuale, tipurile de operațiuni vizate și câteva exemple clare, pe înțelesul oricărei firme care mișcă marfă.

Ce este sistemul și când începi să te gândești la declarare

Sistemul RO e-Transport este platforma prin care statul monitorizează transporturile rutiere de bunuri, în special pe cele considerate cu risc fiscal ridicat. Baza legală principală este Ordonanța de urgență 41/2022, modificată ulterior prin mai multe acte normative, inclusiv OUG 115/2023, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor și Portalului Legislativ.

Pe scurt, te interesează e-Transport de fiecare dată când ai un vehicul rutier de peste 2,5 tone masă maximă autorizată care transportă bunuri, iar pentru anumite operațiuni contează și masa sau valoarea mărfurilor. Sistemul nu se aplică transporturilor cu mașini mici sau dubițe sub acest prag, cu excepțiile specifice prevăzute de lege, pe care firmele le verifică de obicei direct în actele oficiale sau în ghidurile ANAF.

Din 2024-2025, regulile au fost strânse pentru tranzacțiile internaționale: conform unei broșuri ANAF și noii proceduri aprobate prin ordin comun publicat în iunie 2024, pentru operațiunile internaționale este necesar cod UIT pentru toate bunurile, indiferent dacă sunt sau nu cu risc fiscal ridicat, pe când pe teritoriul național obligația rămâne strict pentru bunurile cu risc.

Ce transporturi se declară în e-Transport: operațiunile vizate

Actele normative listează clar tipurile de operațiuni pentru care trebuie declarate transporturile în e-Transport, atunci când sunt îndeplinite și celelalte condiții (tip de bunuri, masă, valoare, vehicul). Conform OUG 41/2022 și modificărilor sale, plus notelor de fundamentare ale Ministerului Finanțelor, intră aici:

  • achiziții intracomunitare de bunuri care ajung în România;
  • livrări intracomunitare de bunuri care pleacă din România;
  • importuri și exporturi (bunuri care intră sau ies din țară prin vamă);
  • transporturi interne de bunuri cu risc fiscal ridicat între două locații din România;
  • transporturi în și din spații de depozitare, inclusiv antrepozite.

În clarificările publicate de ANAF pentru contribuabili se arată, de exemplu, că în cazul unei achiziții intracomunitare urmată de un transport intern de bunuri cu risc, avem două momente de declarare: prima dată ca achiziție intracomunitară, apoi ca transport intern al acelor bunuri, fiecare cu propriul cod UIT.

Important de reținut: nu tipul relației comerciale (revânzare, retur, transfer între depozite) determină obligația, ci faptul că are loc un transport rutier pe teritoriul României, în anumite condiții de bunuri, masă, valoare și categorie de vehicul, așa cum sunt ele descrise în OUG 41/2022 și în procedurile de aplicare publicate în 2024.

Când se declară doar bunurile cu risc fiscal și când toate bunurile

Cea mai des întâlnită confuzie este legată de ce bunuri se declară efectiv în sistem. Din 2024, modificările aduse de OUG 115/2023 și de noua procedură ANAF au dus la următoarea diferență, explicată inclusiv într-un material informativ al unei direcții teritoriale ANAF:

Pe teritoriul național, obligația declarării în e-Transport există pentru bunurile cu risc fiscal ridicat, când sunt transportate rutier cu vehicule de peste 2,5 tone și când sunt depășite anumite praguri de masă/valoare stabilite prin legislație. Lista bunurilor cu risc fiscal ridicat este stabilită prin ordin al președintelui ANAF (Ordinul 802/2022, cu modificările ulterioare), iar explicații practice pot fi găsite în ghidurile și analizele de specialitate.

În cazul tranzacțiilor internaționale (import, export, intracomunitar), potrivit precizărilor ANAF din 2024, codul UIT în e-Transport se generează pentru toate bunurile din transport, nu doar pentru cele de pe lista cu risc, măsură introdusă prin OUG 115/2023 și reflectată în noua procedură intrată în vigoare în 2024.

Lista bunurilor cu risc fiscal ridicat include, printre altele, legume și fructe proaspete (coduri NC 0701-0714 și 0801-0814), băuturi alcoolice, materiale de construcții, îmbrăcăminte și încălțăminte din anumite categorii, conform Ordinului 802/2022 și actualizărilor ulterioare, prezentate în detaliu în ghidurile de specialitate.

În practică, foarte multe firme pornesc de la această întrebare simplă: „Marfa mea este în lista de bunuri cu risc fiscal ridicat?” Dacă răspunsul este da și se folosesc vehicule de peste 2,5 tone, atunci aproape sigur trebuie analizată obligația de declarare, în funcție de tipul operațiunii și de pragurile de masă/valoare din lege.

Condiții de masă, valoare și vehicul: când treci pragul obligației

Dincolo de lista bunurilor și de tipul operațiunii, e-Transport se activează doar dacă sunt îndeplinite și anumite condiții tehnice. Conform unei combinații de prevederi din OUG 41/2022, din procedurile ANAF și din explicațiile de specialitate, firmele trebuie să se uite la:

  • categoria vehiculului rutier – de regulă, obligația vizează vehiculele de peste 2,5 tone masă maximă autorizată;
  • masa brută a partidei de bunuri – se ia în calcul masa netă a bunurilor plus masa ambalajelor necesare comercializării și transportului, explică ANAF în precizările din iunie 2024;
  • valoarea totală a bunurilor din partidă, conform documentelor comerciale sau vamale.

Pragurile exacte de masă și de valoare se regăsesc în legislație și în ghidurile recente. Ca orientare generală, în multe explicații date contribuabililor este folosit exemplul de 500 kg sau 10.000 lei pentru anumite situații, însă firmele sunt sfătuite să verifice permanent ultimele acte oficiale înainte să își stabilească procedurile interne.

Merită observat și un detaliu tehnic din procedura din 2024: la stabilirea masei brute se include și ambalajul, astfel că o firmă de distribuție care trimite, de exemplu, paleți de băuturi sau cutii mari de fructe poate trece mai repede pragul decât crede dacă se uită doar la greutatea netă a produselor.

Cine declară transportul în e-Transport și când se generează codul UIT

Obligația de declarare nu aparține întotdeauna aceleiași persoane. Conform art. 8 din OUG 41/2022, completat prin modificările ulterioare, pot avea obligația de declarare: furnizorul, beneficiarul din România, depozitarul sau titularul operațiunii vamale, în funcție de tipul de tranzacție.

ANAF a dat exemple concrete în clarificările publicate: pentru o achiziție intracomunitară de bunuri cu risc fiscal ridicat, obligația revine beneficiarului din România; dacă ulterior acele bunuri sunt transportate între două locații de pe teritoriul național, furnizorul român care organizează transportul intern are, la rândul său, obligație de declarare pentru acea etapă a traseului.

Codul UIT – identificatorul unic al transportului – se generează în e-Transport cu până la 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar nu mai târziu de momentul prezentării în punctul rutier de trecere a frontierei sau de punerea efectivă în mișcare a vehiculului, potrivit art. 11 din OUG 41/2022, în forma actualizată.

Conducătorul vehiculului are și el obligații precise: dacă vehiculul este dotat cu dispozitiv de tip terminal de telecomunicații, trebuie să pornească aplicația de monitorizare și să introducă codurile UIT înainte de începerea transportului pe teritoriul național și să o oprească doar după livrarea bunurilor sau părăsirea țării, conform Procedurii aprobate în iunie 2024.

Ce greșeli apar des și cum îți organizezi intern verificarea

Multe firme mici ajung să audă de e-Transport abia după o amendă sau o notificare. Din cazurile relatate de antreprenori și contabili reiese că cele mai frecvente probleme sunt legate de:

  • confuzia între „a declarat cineva la depozit” și obligația proprie a beneficiarului, deși legislația spune clar cine trebuie să declare în fiecare situație;
  • subestimarea masei brute din cauza neglijării ambalajelor, ceea ce duce la impresia că nu s-a depășit pragul;
  • lipsa unei persoane clare responsabilă intern de generarea codului UIT și de comunicarea lui către transportator și șofer.

O procedură internă minimă ajută mult, chiar și într-o firmă mică. De exemplu, înainte de fiecare transport cu vehicul peste 2,5 tone, persoana responsabilă verifică: dacă bunurile sunt în lista de risc, dacă sunt internaționale sau interne, masa brută (cu ambalaj), valoarea totală și cine, conform contractelor și documentelor, este persoana obligată să declare. Apoi se generează codul UIT și se transmite din timp partenerilor implicați.

Întrebări frecvente

Se declară în e-Transport toate transporturile interne de marfă?

Nu. În prezent, pentru transporturile interne te uiți în principal la vehicul (peste 2,5 tone) și la natura bunurilor. Obligația vizează bunurile cu risc fiscal ridicat care depășesc anumite praguri de masă/valoare, conform listei și regulamentelor ANAF.

Dacă furnizorul sau depozitul spune că a declarat, mai trebuie să declar și eu?

Depinde de tipul operațiunii și de rolul tău în tranzacție. Actele oficiale stabilesc distinct obligațiile furnizorului, beneficiarului și depozitarului, iar existența unui cod UIT generat de altcineva nu te scutește automat de obligația proprie.

Cum verific dacă marfa mea e pe lista bunurilor cu risc fiscal ridicat?

Lista este aprobată prin ordin ANAF și publicată în Monitorul Oficial. Identifici codul NC al produsului (din factură sau documentele vamale) și îl compari cu intervalele de coduri prevăzute pentru bunurile cu risc fiscal ridicat, eventual cu sprijinul contabilului.

Cine are astăzi activitate cu marfă nu-și mai permite „să vadă el la control” cum stă cu e-Transport. Sistemul nu este prietenos, însă regulile de bază – ce se declară, cine declară și când – pot fi traduse într-o procedură internă clară, care să evite surprizele scumpe.

Informațiile din acest articol au caracter general și se bazează pe acte și ghiduri oficiale valabile la data de 3 septembrie 2026. Reglementările se pot modifica, de aceea pentru decizii concrete este recomandată verificarea surselor oficiale și consultarea unui specialist în fiscalitate.