Este vital ca parintii sa permita creativitatii si initiativei personale a copiilor sa se dezvolte. Dar, trebuie sa ne amintim intotdeauna de importanta evitarii caderii in supraprotectie, cunoscuta si sub numele de hyperparenting.
Aceste doua concepte, protectie si hyperparenting, sunt termeni folositi pentru a caracteriza o tendinta culturala in ceea ce priveste stilul de crestere a copiilor. Acest concept a inceput sa fie discutat la inceputul acestui secol. In prezent, diversi sociologi si psihologi avertizeaza asupra efectelor negative ale acestui fenomen social.
In primul rand, preocuparea excesiva a parintilor pentru copiii lor are ca rezultat o generatie de copii anxiosi si nesiguri. In unele cazuri, au chiar probleme de sanatate.
Desigur, este normal ca parintii sa-si doreasca tot ce este mai bun pentru copiii lor si sa incerce sa-i fereasca de rau. Cu toate acestea, respectarea unui model parental supraprotector depaseste limitele unei relatii sanatoase din punct de vedere psihologic parinte-copil.
Ce este hyperparenting?
Dorinta de a fi parinti buni va fi intotdeauna scopul principal al oricarei persoane care isi intemeiaza o familie. Uneori, insa, aceasta motivatie poate fi exprimata prea puternic. Prin urmare, hyperparenting se refera la parintii care sunt prea implicati in viata copiilor lor.
Supraprotectia adultilor poate limita dezvoltarea copiilor lor. In acest fel, isi influenteaza prea mult personalitatea. Intr-adevar, de exemplu, ei pun presiune asupra lor acumuland prea multe activitati extrascolare si intervin in viata lor sociala printre alte atitudini negative.
De ce au copiii nevoie de spatiu? Intre protectie si hyperparenting…
Copiii au nevoie de parintii lor pentru a le oferi dragoste, respect si protectie. Intr-adevar, adultii trebuie sa le fie ghid si sa-i pastreze in siguranta, fericiti si sanatosi.
In plus, parintii trebuie sa ofere instrumentele emotionale de baza necesare pentru a rezolva problemele si conflictele care vor aparea in viata.
Pe de alta parte, adultii trebuie sa fie capabili sa stabileasca limite pentru copiii lor. De asemenea, trebuie sa permita copiilor lor sa faca greseli si sa ia decizii cu autonomie si respect. In acest fel, le sunt incurajate stima de sine si increderea in sine.
Trebuie deci sa luam in considerare importanta ca ai nostri copii sa-si dezvolte propria personalitate, sa-si descopere gusturile si antipatiile. Au nevoie de spatiu pentru a creste si a deveni adulti responsabili care vegheaza asupra lor si asupra actiunilor lor.
Pentru toate acestea, parintii trebuie sa fie asertivi si sa evite stilurile parentale autoritare si permisive. Prin urmare, ei trebuie sa foloseasca intarirea pozitiva ca alternativa. Cu toate acestea, chiar daca se gandesc mereu la bunastarea generala a copiilor lor, este esential sa invete sa nu puna prea multa presiune asupra lor sau sa-i rasfete prea mult.
In cele din urma, supravegherea constanta a copiilor nu le va garanta o viata perfecta. Trebuie sa li se permita sa creasca si sa se dezvolte ca indivizi pentru a le permite sa aiba o viata de succes si mai fericita.
